Sunt psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, atestată de Colegiul Psihologilor din România. Am absolvit studiile de licență în Psihologie și programul de master în Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea. Formarea mea în psihoterapie cognitiv-comportamentală (CBT) include un program de lungă durată, completat de cursuri, workshopuri și conferințe profesionale în domeniul evaluării și intervenției psihologice, al proceselor emoționale și comportamentale și al relațiilor de familie.
Experiența mea profesională include activitatea desfășurată în cabinet și furnizarea de servicii de evaluare și intervenție psihologică pentru copii în cadrul Programului național „Din grijă pentru copii”.
Pregătirea academică, formarea profesională și experiența practică mă ajută să înțeleg dificultățile fiecărei persoane în contextul propriei vieți și să aleg modalități de lucru potrivite nevoilor și obiectivelor sale. Dacă ești în căutarea unui psiholog în Oradea și vrei să discutăm despre ceea ce te preocupă, mă poți contacta pentru a programa o primă ședință.